DINTR-O CARTE

Pe română

Că-i mai bine

Câte o frază (sau mai multe) dintr-o carte

Să citești, să răsfoiești

Joie de vivre, cine știe?

 

“Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr” – C.S. Lewis

O carte captivantă despre o viață de om privită din perspectiva Diavolului.

C.S. Lewis este cel care a scris și “Cronicile din Narnia”.

Păstrăm neuronii în viață! Pe joi!

 

“Cântul și liniștea – cât le detest pe amândouă! Să fim recunoscători că încă de când Tatăl Nostru a intrat în Iad – deși asta a fost în urmă cu un timp pe care oamenii, chiar măsurând în ani-lumină, nu l-ar putea exprima – nici un milimetru pătrat de spațiu infernal și nici o clipă din timpul infernal n-au fost încredințate vreuneia dintre aceste forțe abominabile, ci peste tot a domnit zgomotul – zgomotul, marele dinamism, expresia audibilă a tot ce este exuberant, intransigent și viril -, zgomot care, singur, ne apără de aberațiile conștiinței, de îndoieli disperate și imposibile dorințe. Într-un final, vom transforma universul tot într-un mare zgomot.”